Maria Ghiorghiu a făcut, din nou, previziuni cutremurătoare. Într-o postare pe blogul personal, clarvăzătoarea susține că urmează o perioadă dificilă, iar lumea se va termina.
”Dragii mei,
În această dimineață, o lumina albă și strălucitoare mă trezește și, astfel, aud un glas care spune cu tristețe așa :
„Bătălia aceea va fi !
Lumea va fi pe terminate.”
După care glasul nu mai spune nimic.
Bătălia din acest mesaj dragilor, cred că va fi cel de-al Treilea Război Mondial.
Dar în clipă următoare am în faţa ochilor închiși pe ÎNSUȘI MÂNTUITORUL nostru drag și scump sufletului nostru, pe Iisus Hristos.
Mântuitorul era îmbrăcat cu veșminte albe și chiar și pe cap avea un veșmânt alb pus.
Așa cu veșmânt alb pe cap și cu altele îmbrăcat îl vedeam pe IISUS HRISTOS într-o lumină alb-aurie, înconjurat fiind de un albastru -violet al Cerului și de pe obrajii Căruia curgeau râuri de lacrimi de sânge.
Da, MÂNTUITORUL plângea cu lacrimi de sânge pentru noi păcătoșii.
Doar câteva secunde și totul a dispărut.
Prieteni dragi, să plângem și noi pentru Pătimile MÂNTUITORULUI Hristos și să ne rugăm Domnului și Împăratului Ceresc, ca să ne ierte păcatele și să ne dăruiască sănătate și mântuire sufletului.
Să ne rugăm pentru PACEA LUMII întregi, pentru pacea și liniștea noastră sufletească, pentru întărirea în Credință și-n iubire faţă de Aproapele nostru.
Cu dragoste, Maria.”, a scris ea pe blogul personal.
Maria Ghiorghiu a devenit celebră după ce a prezis incendiul din Colectiv, dar și accidentul din Apuseni. Înainte de toate cele întâmplate, femeia avea un serviciu, cu normă întreagă. Maria Ghiorghiu a fost casieriţă la Loteria Română şi probabil că acolo şi-a exersat puterea de prezicere. (VEZI ȘI: „MULTI OAMENI MORTI SI MULTI RANITI” MARIA GHIORGHIU ANUNȚĂ O NOUĂ TRAGEDIE COLECTIV ÎN ROMÂNIA)
Apoi a devenit secretară într-un cabinet de avocatură, ceea ce spune că este şi în prezent. Cel puţin astea sunt meseriile trecute în prezentarea Mariei Ghiorghiu, prezicătoarea din Iaşi.
Maria Ghiorghiu are un blog, acolo unde postează ceea ce susţine ea că îi este transmis prin vocile pe care le aude. Se consideră o persoană extrem de credincioasă şi aceasta a ajutat-o să prevadă tragediile din ultimii ani.